Surse
Două articole publicate la 14/02/2026 explică teologic și liturgic semnificația Moșilor de iarnă, subliniind că pomenirea nu e doar tradiție, ci o obligație duhovnicească cu baze biblice și patristice. Ambele texte reamintesc citate numerice și scripturale: Romani 14:8, Matei 22:32, 2 Macabei 12:45, 1 Tesaloniceni 4:13, Ioan 11:25 și Romani 6:4, iar expresia liturgică „Veșnică pomenire!” este intonată în slujbe (monitorul notează că se rostesc de 3 ori).
Autorii leagă practica de Proscomidie și Sfânta Liturghie, unde numele celor adormiți sunt „așezate” înaintea lui Dumnezeu; un preot semnează unul dintre materiale (Preot Nicău Nicolae). Textele citesc Patericul și Părinții Bisericii: Sf.
Ioan Gură de Aur, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Simeon Noul Teolog, Sf.
Nicolae Cabasila și Sf. Grigorie Teologul, pentru a argumenta că rugăciunea și milostenia pot aduce folos celor plecați. Sunt amintite și reflecții culturale (Dante, Paul Claudel, Lucian Blaga) care susțin ideea că memoria activă e o formă de iubire.
Practic, Moșii de iarnă reiau două direcții: (1) responsabilitatea comunității liturgice de a întreține comuniunea dintre vii și adormiți prin rugăciune, colivă, lumânare și milostenie; (2) o dimensiune pastoral‑mângâietoare care transformă lacrimile în nădejde. Concluzia comună: neuitarea este virtuție; pomenirea este lucrare a iubirii care susține speranța Învierii și menține legătura între generații.
